PISICA
Dorm casele-n aurul umed de lună.
Fîntînile-şi picură stropii.
Sub plopii fantastici păşim împreună,
Abia că mai freamătă plopii.
Aproape de pieptu-mi, ca-n vise de-aproape,
Plăpîndul tău corp se-nmlădie,
Privirile tale subt pale pleoape
Se schimbă în flacără vie.
Iubito, ţi-s ochii ciudaţi şi mi-e frică…
O, iartă! Că mintea mi-e slabă –
Ca-n basme să nu te prefacă-n pisică
Vreun negru descîntec de babă.
Cum luneci ca umbra, cu fulgul, uşoară,
Pe-a uliţii lucie piatră,
Cuvintele tale şoptite-nfioară
De par că sunt toarse la vatră.
Îţi simt corpul fraged şi-atît de molatec,
Pisicilor leneşe-asemeni,
Pisicilor albe cu părul sălbatec,
Pisicilor cărăra semeni.
Întruna ţin mîinile-ţi catifelate,
Obrajii îmi ard, ca de pară,
Şi ochii mi-s turburi şi inima-mi bate…
Tot caut subt unghii o gheară…
…Curînd, într-o noapte de vrăji şi de ură,
Cînd vîntul se zbate şi plînge,
Fugi-vei departe c-o pradă în gură:
Cu inima-mi plină de sînge.
LEON FERARU
(1887 – 1961)
Text reprodus după volumul „Din lirica de dragoste a lumii” alcătuit de Maria Banuş, întîi în anul 1965 (EPLU), şi reeditat cu îmbogăţiri în 1974 şi 1987 la Editura Minerva în seria „Biblioteca pentru toţi”
UN MUZEU SUBIECTIV 